Kilogramele în plus provoacă probleme respiratorii. Recomandările medicului Dr. Veronica Șurlea la Digi24
Din cauza kilogramelor în plus, organele vitale suferă. Această suferință are loc treptat. Dacă, la început, câteva kilograme în plus nu ne afectează capacitatea de a ne deplasa, de a face un efort fizic susținut, în timp toate aceste lucruri se resimt.
Kilogramele în plus se resimt, în primul rând, la nivelul musculaturii care este implicată în efectuarea actului respirator. Plămânul va deveni prea mic și ineficient pentru a asigura necesarul de oxigen pentru o greutate atât de mare.
Aceste kilograme în plus restricționează mișcările cutiei toracice și atunci apare această disfuncție restrictivă. Restricția înseamnă secreții la nivelul bronhiilor în exces, care nu pot fi eliminate, provocând infecții respiratorii de tract inferior. În cazul persoanelor supraponderale, o bronșită se tratează mult mai greu decât în cazul unei persoane normoponderale. Efortul de a tuși nu este eficient, nefiind ajutat de către mușchii respiratori accesori, care trebuie să suporte acest balast pe un țesut adipos mult prea dezvoltat.
Inregistrare video: https://www.digi24.ro/magazin/stil-de-viata/viata-sanatoasa/kilogramele-in-plus-provoaca-probleme-respiratorii-recomandarile-medicului-500667